Vrei sa ramâi în sfânta casă a răbdarii şi sa nu mai iesi de acolo? Aduna-ti merindea neaparat trebuincioasa pentru aceasta: dobândeste si înmulteste în tine gândurile si simtamintele smerite. Acel chip al smereniei care îl pregateste pe om pentru răbdarea necazurilor înca dinainte de venirea lor si îl face în stare sa le rabde cu inima buna după ce vin, este numit de catre Sfintii Parinti defăimare de sine.

Să ne defăimam pe noi însine înseamna sa ne învinuim pentru păcatosenia cea de obste a tuturor si pentru păcatosenia noastra aparte.

Încă din timpurile apostolice şi până în zilele noastre, toţi cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos au cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu-Duhul Sfânt a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălăşluit întru ea supunându-i-Se în timpul copilăriei, îngrijindu-Se de ea atunci când era spânzurat pe Cruce -, nu ar trebui atunci ca toti cei care îşi mărturisesc credinţa în Sfânta Treime să o cinstească şi pe Maica Domnului?

Chiar din zilele vieţii sale pământeşti, prietenii lui Hristos, Sfinţii Apostoli au arătat o mare grijă şi dragoste faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Între toţi, cel mai mult Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan care, împlinind porunca Dumnezeiescul ei Fiu a luat-o la sine şi a îngrijit-o ca pe propria sa mamă din clipa în care Mântuitorul i-a spus de pe Cruce „Iată mama ta” (Ioan 19, 27).

Iubiţi fraţi întru Hristos!

Cu multă durere în suflet doresc să vă îndemn să ne gândim cu toţii la cele ce se întâmplă în societatea noastră, în lumea în care trăim. Să ne gândim astăzi cu toţii, cum trăim, ce vom face mai departe? Care sunt cauzele pentru care se întâmplă în lume atâtea nenorociri. Vin atâtea necazuri peste noi şi nimănui nu-i pasă, ca să-şi pună problema, de cele ce se întâmplă în lumea aceasta!

Vedeţi şi singuri, parcă am trăi pe vremea dreptului Noe, când a venit potopul şi mii de suflete care nu au dorit să se pocăiască, să se împace cu Dumnezeu, au murit năprasnic. Au fost acoperiţi de ape pentru că aceia, ca şi mulţi dintre noi astăzi nu au dorit să trăiască pentru Dumnezeu, ci pentru pofta trupului, pentru agonisirea bogăţiilor.

În data de 15 august 2010, Prea Sfinţitul Petru, Episcopul Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove a oficiat Sf. Liturghie la mănăstirea Hîncu. Împreună cu Prea Sfinţia Sa au slujit toţi clericii şi slujitorii mănăstirii. Slujba a fost săvârşită în biserica de jos a „Sf. M.Mc. Pantelimon” din catedrala „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”.

După citirea Sfintei Evanghelii, Vladâca a ţinut un cuvânt de învăţătură creştinilor prezenţi la această slujbă în care a vorbit despre patima iubirii de argint.
 

Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător”.

Diavolul este peste tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenţia luptătorilor asupra următorului lucru: “Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre.

1) Zis-a un batran : sileste-te de iti invata si iti deprinde inima ta a gandi si grai intru sine pentru fiecare frate, zicand : acest frate este cu mult mai cuvios si mai vrednic de toata cinstea si lauda, decat mine ticalosul. Si asa, incet, incet, iti vei deprinde inima si gandul tau a te ocari si a te defaima pe tine insuti a te socoti mai nevrednic, mai ticait si mai pacatos decat toti oamenii. Asa se va salaslui si va vietui intru tine Sfantul Duh.

Iar de te vei socoti mai vrednic de cinste, mai cuvios si mai bun decat alti frati si vei incepe a ocari si a defaima pe altii, atunci iese si fuge de la tine darul Duhului lui Dumnezeu si vine asupra ta duhul spurcaciunii trupesti si acela iti impietreste inima si pleaca umilinta de la tine.

Unii îl defaimă pe tânărul acesta, spunînd că era viclean şi rău, că a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu însă nu voi sta la îndoială să spun că era un iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru că şi Hristos tot această mustrare i-a făcut.

Nu-l socotesc deloc viclean. Şi e primejdios să îndrăzneşti să te pronunţi asupra unor lucruri pe care nu le cunoşti, mai cu seamă atunci cînd ai de gînd să învinuieşti. De altfel şi evanghe¬listul Marcu înlătură bănuiala că tînărul acesta ar fi un ispititor.

El spune: alergat la El şi îngenunchind înaintea Lui, îl ruga”;  Şi: „Căutînd la el Iisus, l-a iubit”.

Kiev, 11 august 2010. În data de 7 august, de ziua deschiderii oficiale a „Bisericii lui Iisus Hristos şi a sfinţilor din ultimele vremuri”, membrii asociaţiilor de tineri creştin-ortodocşi din capitala Ucrainei - «Misiunea Sfântului Apostol Pavel» (al cărei conducător este prot. Andrei Tkacev),  cei ai Clubului Ortodox de limbă Engleză şi «Misiunea Sf. Ioan Teologul» - au organizat o acţiune antisectară.

Această sectă sus amintită este de fapt o organizaţie religioasă internaţională care ridică „Cartea lui Mormon” la rang de Biblie, de unde şi provine al doilea nume al mişcării: mormoni. Aceştia cred că „Biserica” lor este condusă de Iisus Hristos şi că numai un singur om poate primi revelaţii de la Domnul. Acesta este numit de ei „preşedintele bisericii”.

Acesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrânga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagâne (Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manânce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrânga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizându-i-se gura cu forta. Dar batrânul Sfânt scuipa cu dispret imbucatura.

"Mai intai trebuie sa incepem lupta impotriva lacomiei, care este pofta nesatioasa a pantecelui" ("Asezamintele manastiresti", cap. V, nr. 3, p. 165).

Care sunt urmarile lăcomiei?

"Cantitatea mancarii toceste ascutimea mintii si, ingreunand si duhul o data cu trupul, atata focul primejdios al patimilor. Un pantec imbuibat cu tot felul de alimente naste semintele desfraului si mintea inabusita de greutatea mancarurilor nu mai poate pastra carma dreptei chibzuinte. Mintea negresit se ameteste nu numai de betia vinului: necumpatarea la toate mancarurile o face sa se clatine si sa se poticneasca si o despoaie de orice imbold spre nevinovatie si neprihanire.

Propovăduim că Sfanta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul că cel născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeul adevărat, întrupat din ea.

Spunem că Dumnezeu s-a născut din ea, nu în sensul că Dumnezeirea Cuvantului a luat din ea începutul existenţei, ci în sensul că însuşi Cuvantul lui Dumnezeu, cel născut inainte de veci, in afară de timp, din Tatăl, care există fără de început şi veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mantuirea noastră, s-a sălăşluit în pantecele ei, s-a intrupat şi s-a născut din ea fără să se schimbe.

“Faceti roade vrednice de pocainta”. (Matei 3,8)

Dorim în continuare sa zabovim asupra termenului “pocainta” pe care dorim sa-l lamurim în lumina învăţăturii Bisericii Ortodoxe. Vom pleca în dezbaterea aceasta de la cuvântul "căinţă".

Fiecare dintre noi, când înfaptuim în viata noastra actiuni mai mult sau mai putin constiente, dupa unele ne simtim bine, iar dupa altele avem mustrari de constiinta, simtim ca am încalcat ceva, devenind nelinistiti si începem sa ne caim (sa ne para rau) de ceea ce am facut.

Aşa cum zilnic acordăm atenţie trupului, spălându-l, punând haine curate pe el şi hrănindu-l de câteva ori pe zi, tot astfel zilnic se cade a ne îngriji şi de suflet, spălându-l cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele săvârşite, îmbrăcându-l în hainele frumoase ale faptelor bune şi hrănindu-l cu rugăciune, citiri din cărţi de suflet şi mai ales cu Sfânta Împărtăşanie.

Aceste lucrări duhovniceşti nu sunt rezervate doar posturilor, ci ele au un caracter permanent pentru cei ce doresc cu sinceritate mântuirea.

„Toată grija noastră să ne fie pentru mântuirea sufletului, cum am putea înfrâna săltările trupului, ca să postim cu adevărat, adică să ne oprim de la rele. Acesta este postul. Că pentru aceasta ne oprim de la bucate, ca să înfrânăm tăria trupului, să facem calul uşor de strunit.

Se cuvine ca acela care posteşte mai înainte de toate să-şi înfrâneze mânia, să fie învăţat să fie bun şi blând, să aibă inima zdrobită, să smulgă din minte gândurile poftelor celor rele, să aibă înaintea ochilor ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu şi scaunul cel drept de judecată; să fie mai presus de bani, să fie darnic atunci când face milostenie şi să izgonească din sufletul său orice răutate faţă de semenul său.

Iată că se apropie postul Adormirii Maicii Domnului şi este momentul potrivit de a ne aminti de valoarea mântuitoare a postului, de a vorbi despre foloasele postului în lucrarea de mântuire a fiecăruia dintre noi.

Pentru unii dintre noi postul este un chin, fiind considerat ca un timp de abţinere de la mâncărurile de dulce. Dar ideal ar fi ca zilele acestui post ca şi de altfel toate posturile de peste an să ne fie ca o sărbătoare, ca un timp de veselie a sufletului, un timp de pocăinţă şi de împăcare cu Dumnezeu.

Scopul principal al zilelor de Post acesta trebuie să fie: împăcarea noastră cu Dumnezeu!

În Paris a apărut o modă nouă care poate fi numită „underground” („subterană”), atât la sens figurat cât şi în sens propriu. Turiştii „cu sânge rece” au invadat galeriile subterane din capitala Franţei, galerii ce ocupă primul loc în toată Europa în ceea ce priveşte lungimea catacombelor, scrie ziarul italian La Repubblica.

În aceste catacombe, iubitorii de „senzaţii de tari”, care se numesc "catafili", organizează petreceri şi activităţi culturale, iar uneori îi poţi vedea ieşind din catacombe cu câte-un craniu.

În subterane coboară de cele mai multe ori câte 10-20 de oameni, până la adâncimea de 20-25 m.

"Cine vrea sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, sã-si ia crucea în fiecare zi si sã-mi urmeze Mie" (Luca 9, 23)

Lepadarea de lume are douã trepte. Întâi ne lepãdãm de lumea din afarã si de tot ce ne-ar putea tine legati de ea. În al doilea rând ne lepãdãm si de toate asemãnãrile noastre lãuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nãravurile si toate slãbiciunile noastre personale.

Dacã am rãmâne în lume ne-am face una cu lumea. Dacã însã vrem sã urmãm lui Iisus, atunci trebuie sã desãvârsim lepãdarea de lume cu lepadarea de sine. Lumea aceasta este eul, egoismul, este iubirea si încântarea de sine, e suportul plãcerii si al complacerii în lumea aceasta. Egoismul este rãdãcina tuturor patimilor. Iar lepãdarea de sine este uscarea acestei rãdãcini si prima conditie a urmãrii lui Hristos.

Din seara nunţii în care o vei primi pe mireasa ta în camera de mire, primeşte-o ca pe o statuie şi chiar de atunci să înveţe să fie cumpătată, blândă şi să trăiască cinstit; de la început chiar, de cum păşeşte pragul casei tale, să calce în picioare dragostea de bani. Să o înveţi să fie înţeleaptă, să o înveţi să nu-şi atârne aurării de urechi, nici împrejurul gâtului, nici pe pereţii casei; sa nu dorească haine ţesute cu fir de aur şi nici obiecte de lux.

Podoaba ei să fie strălucitoare, dar strălucirea să nu fie o insultă. Acestea toate să fie lăsate celor nechibzuiţi; tu însă împodobeste-ţi casa cu multa cuviinţă, mirosind mai degrabă de înfrânare decât de parfumuri. Două lucruri vor rezulta de aici. Intâi nu se va mâhni mireasa, când, după terminarea nunţii, se vor trimite înapoi fiecăruia hainele ţesute cu fir de aur şi vasele cele de argint; al doilea, mirele nu se va mai îngriji de pierderea şi de paza celor adunate.

Una din cauzele pentru care „sinodul” «patriarhiei de kiev»  şi-a exprimat încă odată poziţia faţă de Biserica Ortodoxă Ucraineană este „Adresarea Bisericii Ortodoxe Ruse către creştinii din Ucraina care au ieşit de sub ascultarea canonică faţă de Patriargia Rusă”, din data de 26 iulie 2010.

În ultima declaraţie a schismaticilor, aceştia într-o formă oarecum brutală şi grosolană aduc diferite învinuiri conducerii Bisericii Mame – a Bisericii Ortodoxe Ruse, de care lepădându-se  au alunecat în schismă, dorind acum să manipuleze pe ceilalţi ucraineni datorită necunoaşterii istoriei, şi datorită incopetenţei de a da un răspuns teologic canonic la poziţia Bisericii Ortodoxe Ruse.

"Pe fond nervos" - aceasta expresie a devenit aproape proverbiala. O auzim peste tot: acasa si la serviciu, pe strada si in mijloacele de transport - intr-un cuvant, pretutindeni. Potrivit unei afirmatii a expertilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 45% dintre toate imbolnavirile sunt legate de stressuri iar unii specialisti presupun ca acest procent este in realitate de doua ori mai mare.

Potrivit altor date medicale, o jumatate dintre cei care se prezinta la consult in policlinici sunt oameni practic sanatosi, dar care sufera totusi actiunea supraincarcarilor psiho-emotionale.