
«…Invidia, această patimă întunecată, care, după ce a orbit odată sufletul, nu-i mai per¬mite să vadă binele, nici să se îndrepte să mai facă ceva cinstit." (Omilii la Evanghelia de la Ioan, omilia LXIV, 3, p. 332).
„Să luăm din inimile noastre invidia ucigătoare. Nici un pumnal nu este mai distrugător, nici un vierme rozător nu ne va mai umple de putreziciune!" (Din voi. Bogăţiile oratorice, p. 183).„Ea împlineşte două fapte de dispreţuit între toate: ea trădează iubirea, ea strică sufletul." (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 183).
„După ce a ucis prietenia, ea distruge sufletul care o lasă să intre. Ea produce în el dezastre de tot felul. Mai bună era o viperă în interiorul nostru decât invidia în inima noastră. Prin muşcătura ei, totul se strică în interiorul nostru: gândurile, sentimentele, voinţele, limbajul, acţiunile, purtarea, totul devine pumnal, totul se îmbracă sub aspectul diabolic." (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 189).