Intr-o dimineata, un baiat s-a dus la bunicul sau si l-a intrebat:

- Bunicule, mereu spui ca trebuie sa fugim de pacate, dar cum sa ma feresc eu de ispite ?

- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, daca un om ar vrea sa vaneze o pasare si ar vedea chiar deasupra sa una zburand, iar ceva mai incolo, o alta stand pe creanga unui pom, in care din ele crezi ca ar trage cu pusca ?

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada.

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

 - Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

 - Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

 - Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

La un dineu, se gasea, printre musafiri, si un ateu - om rau, lipsit de credinta - care l-a intrebat la un moment dat pe crestinul de alaturi:

- De unde stii tu ca Dumnezeu te-a iertat pentru pacatele tale sau ca iti asculta rugaciunile, cand, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea ?

- Dar tu, il intreba la randul sau crestinul, de unde stii daca este zahar in ceaiul pe care il bei acum ?

- Cum de unde ? Simt gustul zaharului.

Pe la mijlocul veacului al XVI-lea, era un pictor de icoane care se chema Ioan. Acesta avea multă evlavie şi dragoste către Născătoarea de Dumnezeu. El picta frumos toate icoanele, dar când zugrăvea icoanele Maicii Domnului, atât de frumos le făcea, încât toţi se minunau de frumuseţea pe care o au icoanele Maicii Preacurate.

Ioan, când îl zugrăvea pe diavol, îl făcea atât de urât, încât nu putea să vadă cineva un lucru mai îngrozitor şi mai fioros. Dar Ioan, după adevăr îl picta pe diavol aşa, pentru că diavolul a fost la început, când asculta de Dumnezeu, cea mai frumoasă făptură a Ziditorului, dar după ce s-a răzvrătit şi a călcat porunca, s-a făcut cea mai urâtă dintre toate făpturile.

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

- Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.
 
- Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.

Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:

Cu mulţi ani în urma, numeroşi creştini s-au retras în deşertul din Egipt, pentru a duce o viaţă de rugăciune, după modelul Sfântului loan Botezătorul. Locurile cele mai retrase ale pustiei erau numite simplu „Chilii", după numărul mare al chiliilor, ori „Nitria", după zăcământul de nitriu (salpetru), ce se afla în zonă şi care era folosit de egipteni pentru spălatul rufelor.

La aceste schituri se putea ajunge pe drumul caravanelor.

Macarie, un bun creştin din satul Ptinapor din Egipt, a pornit spre deşert la vârsta de 30 de ani. El cunoştea foarte bine aceste locuri, deoarece mulţi ani de zile a fost camilar şi lucrator în pietre scumpe.

Doi copii, Râzvan şi Mugurel, se întorceau de la şcoala. Răzvan era un copil bogat şi alintat, căruia îi plăcea mult să se laude.

Mugurel, în schimb, era băiatul unor oameni săraci, dar cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu.

Răzvan purta hăinuţe noi şi frumoase, admirate şi râvnite de ceilalţi copii. Alături păşea Mugurel, îmbrăcat în haine vechi, rămase de la fraţii mai mari, dar curate şi îngrijite.