Imediat după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Prea Sfinţitul Petru, Episcop de Hâncu la Mănăstirea cu hramul Sfântului Întocmai cu Apostolii Cneaz Vladimir a fost săvârşită şi slujba înmormântării mamei Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove la care au participat 120 de preoţi.
Mai multe imagini puteţi vedea în
Galeria foto.
Conform Tradiţiei Ortodoxe ctitorii de biserici sunt înmormântaţi alături de Sfântul Locaş. Mama Mitropolitului Vladimir a fost înmormântată mai sus de Sfântul Altar, ea fiind primul ctitor a mănăstirii pentru care îşi dădea toată pensia, ce primea de la alţii şi chiar produsele alimentare.
Aducând un ultim omagiu nou-adormitei Vera, Episcopul Petru a rostit un panegiric:
„Înalt Prea Sfinţite permiteţi-mi să vă aducem condoleanţe din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, din partea tuturor preoţilor, din partea tuturor Stareţilor şi Stareţelor sfintelor Mănăstiri şi din partea credincioşilor Republicii Moldova.
Astăzi o petrecţi în ultimul drum pe cea pe care aţi iubit-o şi aţi preţuit-o nespus - pe mama Înalt Prea Sfinţiei Voastre. Cu toţii o ştiam ca pe o femeie cu o credinţă vie, sora Vera nu era creştină numai cu numele, ea era cu adevărat înbisericită. Anume această calitae a ei s-a reflectat şi în înalta educaţia pe care v-a dat-o . De când eraţi copil s-a îngrijit să vă aducă la Sfânta Biserică, v-a învăţat Tatăl nostru, v-a învăţat din copilărie încă să citiţi Sfânta Psaltire, pe care ea însăşi o cunoştea pe de rost. De nenumărate ori stăteam ore întregi cu sora Vera discutând din Sfânta Psaltire şi câteodată poate mă îngrijoram ca să nu-mi pună vreo întrebare la care să nu cunosc răspunsul.
A fost o creştină adevărată care pe mulţi i-a îndreptat spre Dumnezeu. De-a lungul vieţii pământeşi a caracterizat-o modestia şi buna cuviinţă.
Mama Înalt Prea Sfinţiei voastre a iubit foarte mult Casa Domnului şi tocmai din acest motiv şi-a dorit să ridice o Mănăstire şi în Colencăuţi - Mănăstirea „Sf. Cneaz Vladimir" - o ctiotorie a familiei Cantarean în care ne aflăm astăzi. Ştim cu toţii că familia din care proveniţi şi-a dedicat toată puterea şi voinţa ca să vadă această Mănăstire construită şi cu ajutorul Domnului acest lucru a reuşit. Sora Vera a spus odată: „Eu l-am crescut pe feciorul meu şi vreau ca să lase ceva în satul acesta, unde s-a pus temelia educaţiei sale creştine, unde a făcut primii paşi în viaţă. Într-adevăr Înalt Prea Sifinţite Stăpâne, vrerea mamei dumneavoastră s-a împlinit, ca dovadă stând această frumoasă Mănăstire.
De câte ori primea ceva sora Vera, fie că era vorba de bani sau de produse alimentare, niciodată nu ţinea nimic pentru sine, aducea totul la mănăstire.
De câte ori Înalt Prea Sfinţite nu încercaţi să o aduceţi pe mama dumneavoastră la medic, ea vă spunea că îl are medic pe Dumnezeu; până la ultima răsuflare a stat cu rugăciunea pe buze.
Înalt Prea Sfinţite vă este greu astăzi... Vă este greu pentru că mama se ruga întotdeauna pentru dumneavoastră şi cu toţii bine ştim ce înseamnă rugăciunea mamei pentru copil.
De câte ori aveam posibilitatea să călătorim împreună cu Înalt Prea Sfinţia Voastră, vedeam nelipsită Psaltirea în mâini - un alt merit al mamei dumneavoastră care v-a deprins cu ea de mic. Astfel mama v-a dat cea mai mare bogăţie - credinţa.
Vlădica, am venit împrenă cu Prea Sfinţitul Anatolie de Cahul şi Comrat, împreună cu acest numeros sobor de preoţi ca să ştiţi că suntem alături de Înalt Prea Sfinţia Voastră în clipa cea grea.
Dumnezeu să o odihnească în pace pe sora Vera, să trăim şi să o pomenim"
