.JPG)
In ziua de Sîmbătă, 6 martie 2010, Episcopul Petru a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie a Sf.Ioan Gură de Aur.
Slujba divina a avut loc in Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Complexul monahal al Manastirii Hâncu.
Dupa citirea Evangheliei P.S.Petru a tinut predica pe tema "Ce-i va folosi omului de ar dobândi toată lumea, iară sufletul şi-l-ar pierde ?" Marcu, 8, 36".
Ca si saptamana trecuta, Sfantul Locas a fost arhiplin. Oamenii au venit din toata Moldova dornici sa se spovedeasca si sa primeasca Sfanta Euharistie.
Prea Sfintitul Petru a impartasit pe toti cei care s-au spovedit si au primit dezlegare.
Viaţa aceasta, fraţilor, nu este alta nimica decât numai o vale a plângerii, în care nu se aude alta nimica, decât numai suspin şi vaiet, scârbă şi năcaz Se tângueşte avutul asupra săracului şi săracul asupra avutului, servul asupra domnului şi domnul asupra servului şi nici unul nu este mulţămit cu viaţa sa, Toţi se îngrijesc de soartea lor asta pământească, toţi aleargă după bunătăţile lumii acesteia şi toţi caută să-şi stâmpere numai poftele trupului.
Ce nenorocire! Ce-i foloseşte omului de ar dobândi toată lumea şi şi-ar pierde sufletul? Sau ce va dă omul în schimb pentru sufletul său ? Poate norocirea asta pământească fără preţ şi trecătoare ? Afară de aceasta, bunătăţile lumii acesteia cât de greu nu se câştigă şi cât de uşor nu se trec ?! Nici apele râului nu curg aşa de repede, nici florile câmpului nu se vestejesc aşa de lesne şi nici fulgerul cerului nu piere aşa de. iute, pe cât de curând se vestejeşte şi piere mărirea, dulceaţa şi bucuria lumii acesteia!
Trupul omului este ca iarba şi mărirea lui ca floarea câmpului, iară sufletul este vecinie! Toate bunătăţile lumii sunt ca roaua dimineţii şi ca visul nopţii, iară bunătăţile sufletului rămân pururea! . Oare nu este aşadară înşelăciune să vâneze omul umbra cea trecătoare a lumii şi să piardă împărăţia cea vecinică? Oare nu este înşelăciune să se zbuciume omul după bunătăţile pământului, cari curând dispar şi să piardă fericirea cea viitoare, care rămâne? Oare; nu este înşelăciune ca omul să cuprindă lumea, care o lasă şi să piardă sufletul, cu care va să meargă?
Scump, de tot scump este sufletul şi scumpă este mântuirea lui cea întru Hristos şi scumpe sunt zilele cele de curăţire ale marelui ajun, despre cari voiu să vă cuvintez astăzi. Fiţi deci cu luare aminte!
I.
Recugetă, omule, oricine ai fi, sărac sau avut, mic sau mare, că ai în tine un odor mare, care întrece mărimea moşiilor şi domniilor omeneşti, mulţimea odoarelor şi coroanelor împărăteşti! Acest odor este sufletul tău! Vrei să-1 cunoşti, vrei să-i vezi preţul şi să te miri de frumuseţa lui: ţinteşte-ţi ochii minţii la el! El este simplu, este spirit, este nemuritor, este o scântee cerească! Ce fericire, ce bucurie pentru tine, omule, care eşti ticălos, sărac, orb şi gol! (Apoc. 3, 7).
Caută, sub vestmântul acesta locueşte o principesă a cerului; în bordeiul acesta o împărăteasă a împărăţiei vecinice şi în pulberea aceasta un odor, o parte a prea puternicului Dumnezeu, lucrul prea măreţ al cerescului Părinte şi anume lucrul Său propriu, lucrul Său cel mai scump şi cel mai iubit: sufletul tău !
De ar fi deci în puterea ta tot pământul cu bunătăţile sale, de ar fi în puterea ta luna şi stelele cele nenumărate, de ar fi în puterea ta chiar şi însuş soarele cel luminos, toate acestea de le-ai da în schimb pentru sufletul tău, tot înzădar ar fi, pentrucă toată lumea, cum o vezi, este făcută de Dumnezeu numai cu un unic cuvânt! Dumnezeu a zis să se facă şi s'a făcut. Dară voind El să facă pe om, n'a zis să se facă, ci făcând mai întâiu un fel de cercetare şi cu celelalte feţe ale s. treimi, a zis să-1 facem după chipul şi asemănarea noastră. Şi luând ţărână din pămînt, a făcut trupul şi suflând suflare de viaţă, a făcut sufletul tău! Aici cunoaşte mărirea şi puterea ta, aici, în sufletul tău, vezi avuţia vieţii tale!
O, de ne era dat aşadară să ne înstrăinăm de lumea aceasta şi să urmăm după pilda lui Hristos, care zice: „Celce vrea să vină după mine, să se lapede de sine, să-şi ice crucea şi să vină după mine!" De ne-am putea aşadară lăpădâ măcar în zilele acestea ale marelui ajun de faptele întunerecului şi a ridica în inima noastră crucea înfrânării! Să stingem văpaia gândurilor, boldul poftelor şi năvala patimilor, întorcându-ne ochii dela invidie, reţinându-ne limba dela defăimare şi ferindu-ne manile de răpire şi mintea de mândrie, căci într'această purtare stă învingerea şi mântuirea sufletului întru Hristos!
II.
Cât de scumpă e această mântuire, putem vedea din următoarea pildă: Era un împărat mare şi vestit. El pleca odată cu mulţi curteni de ai săi la vânat şi intrând într'un codru des, deodată auzi un copil plângând de pe un arbore mare din apropiere. Deci porunci îndată vânătorilor să se suie în acel arbore şi să caute că ce-i acolo ? Şi ce aflară ei ? în vârful arborelui, în desimea crengilor se afla un cuib de vultur, iară în cuib un băieţel frumos, abia născut, care ţinându-şi manile la cer, cerea milă şi îndurare!
Nişte părinţi fără inimă îl puseseră pe prunc în cuibul vulturilor, pentruca vulturii, întorcându-se din zborul lor, să-1 afle în cuib şi să-1 dee la pui, ca să-1 mănânce! Deci văzând împăratul lucrul acesta, se îndura de acel orfan, porunci să-1 scoboară. îl primi ca copil de suflet şi-1 crescu apoi cu dragoste părintească, ca şi pe ceialalţi fii ai săi.
Asemenea soarte am avut şi noi, iubiţilor mei! Păcatul pro-topărinţilor noştri ne-a aruncat fără cruţare în cuibul diavolului, în cuibul vulturului iadului, din care negreşit că trebuiam să aşteptăm în tot minutul, ca spiritul cel necurat, acel vultur diavolesc, întorcându-se acasă să ne iee şi să ne înfigă spre peirea cea de veci!
Dară Isus Hristos, împăratul împăraţilor, acest prea bun Părinte, văzându-ne în această primejdie mare si auzind bocetul nostru, s'a îndurat de noi şi ne-a rescumpărat, precum un tată duios rescum-pără pe fiii săi căzuţi în mâna duşmanului.
Prin patima şi moartea Sa de pe cruce ne-am făcut fiii Lui, prin sângele Său cel prea scump dimpreună moştenitori ai împărăţiei cerului şi prin învierea Sa cea de a treia zi, dimpreună locuitori în casa Părintelui Său ! înseninată ne putem acum ridica funtea la cer, căci suntem scăpaţi de sclavia diavolului! Şi voioşi putem acum călători în viaţa noastră, căci ne putem resuflâ la umbra sântei cruci, care a fost şi este scutul cel mai tare şi unealta cea mai scumpă a mântuirii noastre !
.JPG)
